abcd Cafeaua mea: o subtilă idilă născută într-o ceașcă de ARABICA ARTIZANALĂ

Cafeaua mea: o subtilă idilă născută într-o ceașcă de ARABICA ARTIZANALĂ

  08.07.2020 10:20

Cafeaua mea: o subtilă idilă născută într-o ceașcă de ARABICA ARTIZANALĂ

O spun din capul locului nu sunt vreo specialistă cu acte într-ale cafelelor, dar sunt o băutoare înrăită, atentă la gust și calitate. Am tot auzit de cafeaua ARTIZANALĂ și nu prea mă gândeam că va fi o mare diferență față de cafeaua produsă industrial pe care o consum eu. Ei bine, m-am înșelat și încă foarte mult. Diferența e atât de mare, exact ca cea dintre un parizer și-un Jamon spaniol de Serrano. Poți să crezi că exagerez, sau nu, dar până când nu ai băut o cafea 100% ARTIZANALĂ nu ai gustat adevărata savoare a acestei licori.

Cum m-a cucerit ARABICA?

Am avut norocul să dau peste cafeaua asta artizanală și omul din spatele ei chiar în urbea mea. Dintr-o poveste purtată la o cafea am descoperit că ITALIAN ARTISAN COFFEE are puternică legătură cu Aradul, cu Cristian Botizan mai precis. Fascinația mea pentru cafea și pasiunea de a o savura fără nicio grabă, m-a îndemnat să îi cer mai multe detalii. Așa am aflat ce înseamnă o cafea culeasă manual, prăjită artizanal – nu în cuptoare industriale, și mai ales așa am ajuns la ARABICA. Am luat o pungă de boabe, doar ARABICA, voiam să îi simt aroma aia de cafea bună, cafea care te unge pe suflet și care îți pune un zâmbet pe buze încă de când îi simți mirosul.

Povestea idilei ce s-a înfiripat între mine și ARABICA ARTIZANALĂ e una cu multe tachinări. Am deschis punga, și mă simțeam ca un copil în fața cadoului de Crăciun. Aroma mi-a invadat nările, era atât de puternică, dar era plăcută. Pur și simplu am stat câteva momente înlemnită respirând toată aroma cafelei aceleia. A fost miroul acela care prefațează gustul, n-a fost înțepător, nici acid, a fost plăcut și suav. Și-apoi am văzut diferența între boabele de cafea pe care le știam eu și cele ARTIZANALE. Erau toate la fel, nici unele mai mici și altele mai mari, nici unele cafenii și altele negre ca un tăciune, erau perfecte. Simțeam deja cum încep să înghit în sec la gândul cafelei ce urma să o fac.

Primul espresso a fost ACEA EXPERIENȚĂ. O cafea blândă, aromată, fină, delicată. Atât de multă aromă într-un espresso nu mai gustasem. L-am savurat în picioare, lângă aparatul de cafea. Eram prea nerăbdătoare. Și așa a început idila mea cu ARABICA.

De la acea ceașcă de cafea am spus clar: asta e cafeaua mea. De ce mi-a plăcut atât de mult? Pentru că nu e acidă, nu-ți lasă un after-taste neplăcut și pentru că își păstrează gustul chiar și atunci când se răcește. Aroma acestei cafele e atât de puternică încât într-o zi mi-am făcut o cafea, am plecat apoi din bucătărie și când am revenit, uitasem de cafea